Ce este, totuși, fericirea?
Niște gânduri răzlețe de Ziua Mondială a Fericirii.
Astăzi în lume este marcată ziua mondială a fericirii. M-am trezit cu această informație în timp ce făceam scroll-ul matinal pe Facebook și m-am pus pe gânduri. Era 6:45, eu mi-am băut cafeaua și mi-am spus deja mantra „O să fie bine” de nșpe ori, încercând să fiu prezentă și să mă bucur de cerul limpede și soarele de afară.
Ce este fericirea asta, totuși? Din 24 februarie 2022 eu definesc fericirea drept absența necazurilor. Sunt fericită pentru că în Moldova e pace, în contextul în care am simțit pe propria piele frica de exploziile din Odesa, atunci când mergeam în vizită la iubitul meu. Sunt fericită că am un acoperiș deasupra capului - pe parcursul ultimilor ani exista riscul să ajung în stradă cu tot cu cele 15 pisici ale mele. Sunt fericită, mai nou, că am un loc de muncă - o perioadă îndelungată nu reușeam să-mi găsesc un job potrivit, după aproape 2 ani de stat acasă, în recuperare după un burnout sever. Și parcă mă mulțumesc cu aceste lucruri să-mi fie motiv de fericire.
Acum un an încercasem să fac un exercițiu psihologic, care fusese promovat într-un podcast pe care-l ascult cu sfințenie. Invitata podcastului era cunoscuta influenceră și gazda „The Mel Robbins podcast”, pe care o urmăream deja pe Instagram. Mel propunea să reflectez asupra celui mai fericit moment din viață, pentru ca să-mi amintesc rutina pe care o aveam pe atunci - un lifehack pentru a-ți schimba anumite obiceiuri înrădăcinate și nu tocmai sănătoase. Ei, eu una m-am blocat pe la momentul în care încercam să-mi amintesc acel moment fericit din viață, după care a urmat o tristețe cuprinzătoare, ce m-a ținut câteva zile bune. Deși am înțeles intenția lui Mel, pentru mine nu funcționa exercițiul respectiv. La acea etapă din viața mea îmi era extrem de greu să văd momentele de fericire din trecut, ba chiar să percep în general fericirea ca ceva ce a fost simțit de mine vreodată.
Mi-am amintit de această situație în timp ce făceam un duș de contrast în această dimineață, ca să mă aleg cu o porție cât de mică de endorfine în creier. Și totuși, cum ne dăm seama că suntem fericiți? Eu una nu pot spune că simt fericirea atunci când o trăiesc, dar abia post-factum îmi dau seama, în comparație, că am trăit un minut de fericire. Oare așa funcționează lucrurile? Să comparăm cu prezentul de aici și acum timpul trecut și să ne dăm seama că am fost fericiți în ziua x, alături de persoana X, în țara X, mâncând anumite bucate, privind un anumit film, etc.?
Nu puteam să nu apelez la filosofie rumegând conceptul de fericire. Primul care a încercat să definească fericirea a fost Aristotel, în „Etica Nicomahică”, o carte pe care mi-am cumpărat-o de la un anticariat din București pentru cursul de filosofie pe care-l făceam la masterul „Marile Cărți ale Civilizației Europene”, acum 12 ani. Nu mă laud că am citit-o, deși am încercat - acest gen de filosofie este foarte greoi. Dar este important să trec în revistă că anume Aristotel a instituit termenul de fericire - „eudaimonia”. Conceptul de eudaimonia, după Aristotel, presupune o viață trăită în acord cu virtutea și rațiunea, mai degrabă decât plăcerea imediată.
Mie însă, reieșind din cele expuse mai sus, mi se potrivește definiția fericirii după Epicur, un alt filosof grec, care a fondat epicureanismul, o școală filozofică axată pe obținerea fericirii prin eliminarea suferinței și atingerea unei stări de liniște sufletească. Astfel, după Epicur, fericirea presupune absența suferinței luată împreună cu plăcerea moderată. Epicur definea plăcerea (hēdonē) ca binele suprem, dar nu în sensul de excese sau hedonism fără limite. Pentru el, adevărata plăcere înseamnă absența durerii fizice (aponia) și a tulburării sufletești (ataraxia). De exemplu, dacă nu ai foame, sete sau frică, ești deja în starea optimă de fericire.
Și dacă absența suferinței este cât de cât clară, atunci plăcerea moderată, pe care o promova Epicur, aș asocia-o cu micile bucurii, despre care se tot vorbește în ultima vreme în multe postări de pe rețelele de socializare și texte dedicate sănătății mintale. Cât scriu aceste rânduri, mă gândesc la aceste plăceri moderate/ mici bucurii pe care le-am avut doar azi, până la ora prânzului inclusiv: cafeaua mea matinală, băută împreună cu țigara; timpul petrecut cu pisicile mele înainte de a ieși din casă; prânzul gustos, luat cu colegii de muncă și discuțiile, chiar dacă superficiale, care mi-au făcut ziua mai bună. Împreună luate, toate aceste mici bucurii îmi creează un sentiment de fericire, pe fundal de recuperare de la o răceală și stres, trăite săptămâna asta (absența suferinței de care vorbea Epicur :) ).
Nu știu exact unde vreau să ajung cu aceste gânduri ale mele. Poate să vă îndemn să reflectați, astăzi și nu numai, asupra conceptului de fericire care vi se potrivește vouă mai mult, fără să vă comparați fericirea voastră cu cea a altora. Sau poate să vă creați mai multe plăceri moderate/ mici bucurii, care, însumate, să vă facă să vă simțiți fericitx. Totuși, avem destule motive să fim fericite și fericiți, atâta timp cât cerul deasupra noastră este pașnic, primăvara e în plină floare, cafeaua din ce în ce mai gustoasă și diversă, și… continuați voi lista ;)